Licitația pentru construirea Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor din Caraș-Severin a fost anulată după ce, până la termenul limită, niciun constructor nu a depus ofertă. Procedura a fost inițiată de Consiliul Județean în 24 august și a fost încheiată automat în SEAP.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 10 septembrie, însă nu s-a înregistrat niciun interes din partea firmelor, fie locale, fie din țară. Niciunul dintre potențialii ofertanți nu a solicitat clarificări cu privire la lucrare, iar valoarea estimată a contractului este de peste 3,3 milioane de lei. În condițiile în care fondurile nu sunt disponibile momentan, procedura a fost suspendată.
Citește și: Aquacaraș angajează! 9 posturi vacante în județul Caraș-Severin
Consiliul Județean Caraș-Severin depune în prezent un proiect pentru obținerea de fonduri europene, în parteneriat cu Spitalul de Urgență din Reșița, în cadrul unui apel destinat investițiilor în infrastructura unităților sanitare. Evaluarea proiectelor depuse a început, iar o listă intermediară cu cele aprobate urmează să fie publicată până spre sfârșitul anului, iar decizia finală, după contestații, va fi anunțată în primele luni ale anului 2027.
Proiectul vizează construirea unui centru în maxim 12 luni, în incinta Staționarului II al Spitalului Județean, cu o suprafață construită de aproape 400 mp. Clădirea va include spații pentru consultații, tratamente, consiliere psihologică, intervenții în situații de criză, fizioterapie, precum și zone administrative și tehnice, având ca scop furnizarea de servicii specializate de sănătate mintală și prevenție pentru populație.
Conform Caon.ro
