Polițiștii din Caraș-Severin și procurorii DIICOT au descoperit peste 4,4 milioane de țigarete netimbrate, în urma unui flagrant delict în zona industrială a orașului Cugir, județul Alba.Trei persoane au fost reținute în acest caz, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iulie 2025, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara, s-a format o grupare implicată în contrabanda cu țigarete.Gruparea avea un sistem piramidal, cu un palier de aprovizionare, care prelua țigaretele de la furnizor și le transporta, apoi le distribuia către membrii de distribuție.Aceștia le vindeau en-detail sau en-gros, iar clienții le comercializau mai departe.
Citește și: EXPO BT 2026: Eveniment dedicat firmelor din Botoșani, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”
Persoanele implicate foloseau locuri de întâlnire stabilite și metode de comunicare conspirative pentru a ascunde activitatea ilegală.În urma flagrantului de marți, în zona industrială a orașului Cugir, au fost confiscate aproximativ 4.420.000 de țigarete, ce urmau să fie comercializate ilegal.
Anterior, în perioada decembrie 2025 - februarie 2026, două dintre persoanele reținute au fost sub alte măsuri de restricție, însă au continuat activitatea ilicită.Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor trei suspecți, iar miercuri, doi dintre ei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar o altă persoană se află sub control judiciar.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
