Pompierii din Reșița au intervenit astăzi, 15 octombrie, pentru salvarea unui copil care a căzut într-o fântână adâncă de patru metri.Misiunea s-a încheiat cu succes, iar băiatul a fost scos la suprafață conștient și cooperant.
Apelul la 112 a alertat echipele de salvare după incidentul petrecut în cartierul Câlnic.La fața locului, Detașamentul de Pompieri Reșița a trimis două autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu o ambulanță SMURD.
Citește și: Consiliul Județean promite intervenții rapide pe DJ 608
Salvarea copilului din fântână
La sosirea salvatorilor, situația era critică, copilul fiind acoperit cu pământ până la brâu.Datorită tehnicii specifice de extragere și a coordonării eficiente a echipei, riscurile de surpare a pământului au fost evitate, iar băiatul a fost extras cu succes.
După salvare, copilul a primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului, fiind ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Reșița pentru evaluări suplimentare.Poliția a demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.
