Pe la mijlocul anilor ’70, băieții din Timișoara se apropiau de adolescență, trăind într-o lume plină de contraste, între dor și realitate.
Păreau singuri, dar locuiau împreună, în cartierul Iosefin, în timp ce părinții lor munceau în străinătate, în Libia sau Irak, ca ingineri constructori.
Rudele și vecinii îi întreabă adesea despre părinți, iar răspunsurile lor sunt pline de nostalgie și maturitate.
„Ne e dor de tata și de mama, mai ales în nopțile când amintirile ne copleșesc, dar ne-am obișnuit să trăim singuri”, spune unul dintre băieți.
În ciuda absenței părinților, ei aveau tot ce le trebuia: haine de firmă, pantofi Puma sau Adidas, și daruri de la părinți, trimise cu regularitate.
Citește articolul complet pe Caraș-Severin Expres
Deschide articolul →