Elevii din Reșița au discutat cu viceprimarii despre proiectele europene care transformă orașul

Silvia Rusu · Caraș-Severin Expres

Elevii din cadrul programului «Școli-Ambasador ale Parlamentului European» au avut o întâlnire cu viceprimarii Reșiței, Mădălina Chioșa și Daniel Călin, pentru a discuta despre proiectele europene care transformă orașul, modul în care sunt atrase fondurile și direcțiile de dezvoltare ale comunității.

Pentru elevii Liceului de Arte «Sabin Păuța», această întâlnire a fost o oportunitate de a înțelege mai bine funcționarea administrației locale și responsabilitatea civică, într-un dialog deschis despre rolul votului și implicarea cetățenească.

Dialog direct despre democrație și implicare civică În cadrul proiectului european EPAS, inițiat în 2018, elevii au avut ocazia să adreseze întrebări și să afle cum se transformă ideile în proiecte concrete, care schimbă fața orașului.

Discuția a acoperit teme precum dezvoltarea urbană și participarea civică, oferindu-le tinerilor o perspectivă clară asupra mecanismelor decizionale.

Profesoara Maria Funar, coordonatoarea proiectului, a subliniat valoarea acestor întâlniri, menționând că participarea civică nu se învață doar din manuale, ci prin dialog și contact direct cu instituțiile.

Citește articolul complet pe Caraș-Severin Expres

Deschide articolul →