Uzina Mecanică Orăștie, odinioară un pilon al industriei de apărare din România, a ajuns o bălărie plină de vegetație, unde cresc copaci. În ultimii ani, fabrica a pierdut aproape complet activitatea de armament, fiind menținută doar prin producție civilă, din cauza unor decizii administrative și lipsa comenzilor militare.
Infrastructura uzinei se degradează rapid, iar liniile de producție de armament sunt dezafectate și în conservare. Clădirile și utilajele se prăbușesc sub greutatea birocrației și a indiferenței autorităților centrale, iar starea generală a fabricii devine o poveste tristă despre industria română de apărare.
Citește și: DPB construiește viitorul cu ciment evoZero® și transport electric
Nicolae Stoica, angajat de peste 40 de ani, a intrat în această dimineață pe poarta uzinei, însă nimic nu mai amintește de vremurile de glorie. „În ’89 eram 5000 de angajați. Acum mai suntem 90”, spune el, cu amărăciune. La momentul respectiv, uzina era cel mai mare angajator din orașul cu puțin peste 20.000 de locuitori, iar produsele sale, precum aruncătoarele de grenade AG7, erau exportate în întreaga lume.
Ce a rămas din industria de apărare a României?
După 1990, situația s-a schimbat radical. Legăturile cu vechile contracte militare s-au rupt, iar armata s-a pregătit pentru pace. În 1998, Nicolae Stoica a înființat Sindicatul „Speranța”, pentru a susține supraviețuirea uzinei, însă lupta pare tot mai dificilă. În prezent, compania produce doar pentru piața civilă, reușind să-și acopere salariile.
- Numărul angajaților a scăzut de la 5000 la doar 90
- Uzina are o datorie istorică de peste 311 milioane de lei
- Proiectul de tuburi de fontă din 1996 a fost finanțat cu un credit extern de peste 63 milioane de lei
- Capacitatea de producție promisă era de 40.000 de tone pe an
Ce consecințe are starea actuală a uzinei?
Situația uzinei Orăștie afectează economia locală și imaginea industriei de apărare din România. Datoria uriașă și lipsa comenzilor militare limitează orice posibilitate de relansare. Autoritățile centrale și-au arătat dezinteresul, iar infrastructura se degradează rapid, transformând fostul lider în industrie într-un teren viran plin de vegetație.
Reacțiile oficiale sunt aproape inexistente, iar perspectivele de redresare sunt incert. În timp ce alte state investesc în modernizarea industriei de apărare, România pare să fi abandonat complet această ramură, lăsând în urmă o poveste de succes ratată și o fabrică în paragină.